Religia tolereaza stiinta

Nu a existat niciun moment in istorie care sa prezinte o relatie normala si de prietenie intre biserica si stiinta, astfel ca religia si-a propus dintotdeauna sa dovedeasca ca Dumnezeu este cel care a creat lumea. De curand, astronomul oficial de la Vatican a admis faptul ca nu am fi singuri pe Pamant.

In luna iulie a anului curent, o echipa de oameni de stiinta de la NASA a descoperit o planeta care descrie existenta unor conditii de viata asemanatoare cu cele de pe Terra, cu toate ca se afla la o distanta destul de mare fata de planeta albastra. Ceea ce doresc oamenii de stiinta sa spuna prin “conditii similare” este, de fapt, o planeta care ar putea gazdui viata. Astfel, descoperirile recente a celor de la NASA au avut un impact impresionant asupra Vaticanului, astfel ca acestia au devenit mai toleranti in ceea ce priveste viata extraterestra.

Vaticanul aproba extraterestrii

Conform unor rapoarte oficiale, directorul astronomic de la Observatorul de la Vatican din Roma, Jose Funes, a declarat ca “exista sanse ca inafara Terrei sa existe si o alta forma de inteligenta, insa nu sunt de parere ca il vom vedea vreodata pe domnul Spock inafara. Chiar si asa, descoperirea unei alte forme de viata inteligenta nu presupune existenta unui alt Iisus. Venirea pe Pamant a lui Iisus a reprezentat un eveniment unic in istoria lumii dar si a Universului. ”

Aceasta declaratie este extrem de uimitoare daca luam in calcul dorinta bisericii de a se opune vehement fata de alte descoperiri din trecut. Cea mai celebra poveste in care biserica a negat ideile stiintifice il prezinta pe Galileo Gallilei si descoperirile sale din 1633, cand acesta sustinea ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui. Galileo a fost fortat de biserica sa isi schimbe declaratia, insa raspunsul acestuia a fost unul destul de clar: “eppur si muove” adica “si, totusi, se misca.”

Astronomul de la Vatican sustine ca Biblia nu este un document stiintific, astfel ca oamenii nu ar trebui sa caute raspunsuri la orice intrebare in ea. Acesta a mai declarat ca “Biblia raspunde la intrebari importante, de exemplu <care este rolul nostru in Univers?> Un astfel de studiu, despre cautarea altei forme de viata in Univers, ar putea sa ne ajute sa ne intelegem pe noi insisi si sa fim constienti de limitele noastre. “

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *