Pamantul

Geografia in Antichitate

Aristarh din Samos (310-230 î.H) este considerat primul antic care a presupus rotirea Pământului în jurul axei sale şi revoluţia în jurul Soarelui – heliocentrismul, teoria demonstrată ulterior de Copernic. A fost şi primul astronom care a estimat (destul de imprecis) dimensiunile Soarelui şi Lunii, ca şi distanţa de la acestea până la Pământ. Rezultatele obţinute 1-au facut să considere că Soarele, fiind cel mai mare corp ceresc cunoscut, trebuie situat în centru, iar celelalte planete, împreună cu Pamântul, să se rotească în jurul său. La limita superioară a sistemului solar Aristarh situa stele fixe.

Eratostene (276-194 î.H) este cel care introduce termenul de geografie, în lucrarea Geographica hipomnemata (Comentarii geografice). Abordează probleme de: dimensiune şi forma a Pământului, relief terestru, fenomene marine. Divizează şi reprezintă cartografic (fig.2) oikumena în sfragide – suprafeţe geometrice, în care determină şi diverse distanţe.

A făcut o serie de descoperiri şi invenţii, incluzând un sistem de latitudine şi longitudine. A fost primul grec ce a calculat circumferinţa şi înclinarea axei Pământului ambele cu o acurateţe remarcabilă, pentru posibilitaţile tehnice ale acelor timpuri.. Este posibil ca el să fi fost primul care a calculat distanţa Pământului faţă de Soare. A creat o hartă a lumii bazată pe cunoştinţele vremii.

Polibiu (210-120 î.H.) istoric grec scrie o Istorie în 40 volume, despre războiele punice, în care analizează generos cadrul natural circummediteranean. Dezvoltă un sistem al zonalităţii termice pe Pământ, definind 6 zone.

Hiparhus (190-125 î.H.) considerat cel mai mare astronom al antichităţii, fondator al astronomiei ştiinţifice. Introduce noţiunile de longitudine şi latitudine, determină durata anului solar şi a anotimpurilor, descoperă precesia echinocţiilor şi aplică globului terestru divizarea în grade sexagesimale – 360°.

Posidonius (136-51 î.H.) abordează probleme de dinamică a scoarţei terestre, apoi despre caracteristicile Oceanului Planetar. Sugerează zonalitatea termică, definind 7 zone.

Strabon (63-19 d.H.) este considerat autorul celei mai importante opere geografice a Antichitaţii – Geographia, constituită din 17 volume. Surprinde în mod deosebit trăsăturile esenţiale ale reliefului şi hidrografie oikumenei. De asemenea evidenţiază detalii ale mediului natural, dar şi particularităţi etnice ale diferitelor popoare.

Ptolemeu (90-168 d.H.). În opera sa – Geographia , în 8 volume, încercă să ofere tinerei discipline o veritabilă bază ştiinţifică. Această lucrarea se remarcă prin numărul mare de produse cartografice. Susţine geocentrismul şi construieşte proiecţiile conică şi pseudoconică. Imaginează o reţea cartografică utilizată la construirea hărţilor.

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *